Azi mă gândesc la câte resurse de toate felurile sunt făcute praf de către om. Pământul și apa ni le-au dăruit, ne-au ajutat să le descoperim. Noi distrugem tot. Cu mâinile și mintea noastră lucrăm minuni și pe de altă parte, tot noi, oamenii, distrugem.
E ca și când am fi pe CRUCE. Într-o parte e cel care alege bunătatea, faptele bune, ajutorarea semenilor, iar de cealaltă parte e cel care alege cruzimea, dușmănia, răutatea, răzbunarea.
Este incredibil cum venim de miliarde de eoni pe această planetă superbă și bogată și nu reușim să ne armonizăm, să punem punct războaielor, urii, luptei pentru bani și putere. Natura ne dă lecții zilnic și noi chiar dacă vedem, nu învățăm nimic. Mă doare pentru că înțeleg că toate vin de la noi, de la mine, de la ce gânduri împrăștiem în lume, de ură, de atașamentele materiale. Adunăm precum hârciogii fără să ne pese de cei flămânzi și bolnavi. Ne mulțumim să spunem doar: și ce să-i fac eu când asta e karma lui, destinul lui, cum și-a așternut așa doarme.
Dacă am putea zbura am vedea din înălțimi cum pe pământ oamenii se mișcă neîncetat, se frământă într-una fără să-și găsească pacea și liniștea. Se spune că viermuiesc, pentru că viermii nu dorm niciodată și se mișcă într-una.
Ce se mai poate face și cât de repede pentru a salva omenirea de la suferință? Voi ce ziceți?
Aceste informații vor fi NICIODATĂ partajate sau vândute unei terțe părți.